În seara zilei de 21 aprilie, jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,violenţă în familie”, unui tânăr care l-a agresat fizic pe tatăl său, în vârstă de 62 de ani.
Scandalul a avut loc într-un apartament de pe strada Aleea Şcolii din municipiul Botoşani, iar cea care a solicitat intervenţia forţelor de ordine prin apel la numărul unic de urgenţă 112 a fost chiar mama agresorului, după ce între cei doi a început o ceartă aprinsă.
În momentul sosirii echipajului de jandarmi, tatăl era întins pe holul apartamentului şi prezenta urme vizibile de violenţă la nivelul feţei şi corpului, iar la braţul stâng avea o rană care sângera, motiv pentru care a fost solicitată prezenţa unui echipaj de ambulanţă , pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Agresorul nu a dorit să îşi explice fapta, iar tatăl său nu a putut să ofere detalii, din cauza stării în care se afla.
Conform prevederilor Codului Penal, lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, săvârşite împotriva unui membru al familiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani şi 6 luni, maximul special al pedepsei prevăzute de lege fiind majorat cu o pătrime, iar acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu.