Anunț! Ministerul Educației scoate la concurs un post de inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar

Inspectoratul Scolar Botosani isj (3)Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii vacante de inspector şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani.
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.

like facebookLa concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele
condiţii:
a) este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional;
b) este absolvent al unei instituţii de învătământ superior, cu diploma de licenţă;
c) este personal didactic titular în învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor;
d) are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani;
e) a obţinut calificativul ”foarte bine” în ultimii 5 ani școlari încheiați şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;
f) are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs;
g) nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin.(1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
i) la data susţinerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.

Candidații depun dosar de înscriere constituit, obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 20 aprilie – 4 mai 2016, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani.

Probele de concurs se vor desfăşura în perioada 19 mai – 10 iunie 2016 la sediul Ministerului Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice.
Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, modelele de curriculum vitae, declaraţia pe propria răspundere, fişele de evaluare a probelor, fişa cadru a postului de inspector şcolar general adjunct, precum şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează atât la sediul Ministerului Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice, cât şi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani.

Informaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0231584050, în perioada 20 aprilie – 4 mai 2016 între orele 09.00 – 16.00.

 

One thought on “Anunț! Ministerul Educației scoate la concurs un post de inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar

  1. Silvia Diaconu este analfabeta de CCD.A terminat cu perfectionarea CD din judet.Sotul,sahistul,mare maestru,ii poate spune ce muta.Saraca de ea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *