Sediul ultracentral al uneia dintre cele mai mari bănci, scos la închiriere. Află prețul!

sediul BancPost- BotosaniSediul sucursalei din Botoșani al uneia dintre cele mai puternice bănci din județ a fost scos la închiriere. Este vorba de spațiul ultracentral al BancPost, situat pe Calea Națională, în vecinătatea Uvertura Mall.

Decizia a fost luată de conducerea băncii, ca urmare a spațiului excedentar de care dispune în municipiul Botoșani.

Imobilul, construit în 2002, este format din parter și trei etaje, însă BancPost, prin firma care îi administrează activele, a decis să închiriere doar spațiile de la etajele I, II și III, parterul urmând să găzduiască, în continuare, ghișeele băncii.

like facebookSuprafața vacantă scoasă la închiriere este de 900 de metri pătraţi, câte 300 de metri pătrați pe fiecare nivel în parte.

ghiseu bancarPotrivit reprezentanților firmei Eurobank Property Services, care administrează sediile BancPost, spațiile scoase la închiriere dispun de aer condiţionat, alarmă anti-furt , alarmă de incendiu, dar și de uşa din faţă rotativă.

În ceea ce priveşte utilităţile, proprietatea este conectată la apă curentă, canalizare, gaze naturale, telefonie fixă şi dispune de două centrale termice, una pe gaz şi una pe motorină.

Prețul de închiriere este de 6 euro/mp.

Aceasta este cea de-a doua mare bancă din Botoșani care își închiriază sediile centrale, după BCR care a închiriat peste 1.000 mp din sediul sucursalei de pe Pietonalul Bancar către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

One thought on “Sediul ultracentral al uneia dintre cele mai mari bănci, scos la închiriere. Află prețul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *