Tânăr informatician din Botoșani, găsit înecat într-un port din Anglia

mort in santUn botoșănean de 37 de ani, care lucra în Anglia în domeniul IT, a murit în condiții suspecte. Acesta a fost găsit înecat, iar oamenii legii fac încă cercetări pentru a stabili cauzele morții. Tânărul, de profesie informatician, lucra ca șef serviciu la o firmă din Marea Britanie, nu era căsătorit, iar la Botoșani avea o stare materială destul de bună, fiind proprietarul mai multor imobile.

like facebookEl a fost găsit înecat într-un port din Anglia, iar firma la care lucra s-a angajat să suporte costurile repatrierii.

Potrivit datelor primite de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Botoşani, nu mai puțin de 11 botoșăneni au murit în primele trei luni ale anului în curs în afara țării, respectiv în Danemarca, Italia și Marea Britanie. Au fost botoșăneni morți în accidente,  însă și răpuși de boli din cauza condițiilor improprii în care au locuit și consum de alcool.

Cam 25% din cei morți în țări străine sunt aduși în țară pentru a fi înhumați. Sunt costurile mari, iar ei când pleacă de aici sunt necăjiți. Sunt puțini care lucrează în afară cu forme legale și au acolo o situație bună”, a declarat Viorel Gaidur, șef Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Botoşani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *