Deputatul PSD Tamara Ciofu propune o nouă lege pentru tratarea tuberculozei

tamara ciofu- deputat BotosaniDeputatul PSD, Tamara Ciofu, a depus, joi, 31 martie, în Parlament un proiect de lege care propune un nou model de îngrijire în ambulatoriu a cazurilor de tuberculoză din România. Actul normativ, dezbătut și cu experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), propune acces universal la diagnostic și îngrijire medicală completă și gratuită pentru toate formele de tuberculoză.

like facebookÎn acest sens, pacienții cu tuberculoză vor primi o indemnizație de hrană, precum și sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor privind tratamentul, medicația, transportul la clinică și alte cheltuieli suplimentare generate de incapacitatea de muncă a pacientului. Mai mult decât atât, bolnavii de tuberculoză vor primi servicii facultative de consiliere psihologică. Toate aceste facilități vor fi însă acordate doar în măsura în care pacientul va respecta cu strictețe administrarea tratamentului.

Experții Organizației Mondiale a Sănătății au arătat că succesul în tratarea tuberculozei poate fi asigurat doar dacă bolnavul are acces simultan la trei elemente: tratament medical, alimentație specifică și consiliere psihologică. Proiectul de lege pe care l-am propus răspunde la toate cele trei condiții. Iar cel mai important lucru e că bolnavii vor fi motivați să se țină de tratament până la vindecarea completă, evitându-se astfel riscul de recidivă care la tuberculoză e foarte ridicat”, a explicat deputatul și medicul Tamara Ciofu.

Inițiativa legislativă a fost elaborată în colaborare cu experții în combaterea tuberculozei de la Fundația Romanian Angel Appeal (www.raa.ro) și Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (www.asptmr.ro). De asemenea, noile prevederi au fost discutate și cu experții OMS, ale căror recomandări au fost integrate în textul legii.

Conform directorului executiv la Parteneriatului Stop TB (www.stoptb.org), dr. Lucica Dițiu, și co-fondatorului Global TB Caucus (www.globaltbcaucus.org), parlamentarul britanic Nick Herbert, inițiativa legislativă reprezintă un pas important în eforturile de eliminare celei mai importante amenințări la adresa sănătății publice din România.

Propunerea legislativă a fost semnată de 110 deputați și senatori de la PSD, PNL, ALDE, UNPR și din grupul parlamentarilor independenți.

În prezent, în fiecare an, în România se înregistrează circa 13.000 cazuri noi de tuberculoză și aproximativ 1.100 de decese cauzate de această afecțiune. Prin noul cadru legislativ se estimează diminuarea aproape în totalitate a ratei de abandon față de tratament, ceea ce ar conduce la o scădere cu 12% pe an a cazurilor de tuberculoză din România.

În momentul de față, statul român cheltuie 176 milioane de euro pentru tratarea tuberculozei, înregistrând în ultimii 12 ani o scădere progresivă a incidenței de tuberculoză, de la 142,2 cazuri/100.000 locuitori în 2002, la 72,9 cazuri/100.000 locuitori în 2013. Cu toate acestea, România este în continuare țara cu cea mai mare incidență din Uniunea Europeană, depășind de cinci ori media statelor UE, cu o pondere de 20% din totalul cazurilor de tuberculoză raportate în spațiul Uniunii. 

Sursa: comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *