Ce făcea fratele Silviei Chifiriuc în timp ce mama lor îşi dădea duhul, la Vlăsinești

Foto: Gandul.ro
Foto: Gandul.ro

Mama soţiei lui Petre Roman a murit, ieri, în curtea casei din comuna Vlăsineşti, judeţul Botoşani. Avea 69 de ani.
Potrivit informaţiilor obţinute de reporterii spynews.ro, mama Silviei Chifiriuc a fost găsită fără suflare, la primele ore ale dimineţii, de un trecător. Apropiaţii femeii au reconstituit, pentru SPYNEWS, ultimele clipe din viaţa femeii, scrie spynews.ro.

Se deplasa destul de greu şi, de dimineaţă, a ieşit, ca un făcut, singură prin curte. A văzut-o un vecin care trecea pe aici prin faţă, peste gard. Am găsit-o pe iarbă, în faţa prispei, la câţiva paşi. Băiatul (fratele Silviei Chifiriuc) era în casă, dormea la ora aia”, ne-a mărturisit un apropiat al familiei. Potrivit unor surse judiciare, decesul acesteia a intervenit rapid, pe cale naturală, o concluzie finală urmând a fi stabilită odată cu efectuarea necropsiei.
like facebook
„Era foarte bolnavă. Avea mai multe probleme de sănătate. O ajuta foarte mult Silvia. Îi trimitea bani printr-un vecin de aici”, ne-a mai spus sursa citată. Poliţia a fost imediat alertată de săteni. Câteva ore mai târziu, trupul acesteia a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani. Concluziile anchetei sunt aşteptate în perioada următoare.

Pentru Silvia Chifiriuc este a doua lovitură după ce, în urmă cu patru luni şi jumătate, şi-a condus tatăl pe ultimul drum. Haralambie Chifiriuc a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani, brusc, fără să fie cunoscut ca având vreo boală grea.

„Am crescut într-o atmosferă foarte plăcută”

Despre mama ei, soţia lui Petre Roman spunea că era o persoană mai severă. „Mama mea se trage dintr-o familie cu 12 fraţi. Şase dintre ei au murit mai de mici, dar 6 au trăit, şi-au făcut familiile lor, dar mama fiind cea mai mică la părinţi cred că a fost cea mai alintată şi a fost şi cel mai aproape suflet de copil pentru părinţii ei. Am crescut într-o atmosferă foarte plăcută, îmi amintesc că mama mergea cu mine în fiecare duminică la biserică. Mama cânta la strană, mama a avut o voce foarte frumoasă, o voce cristalină, cred că semăn cu ea. Această educaţie pe care am primit-o mai severă aşa, nu ştiu, excesiv de riguroşi cu mine în tot ce făceam. Nu am avut o comunicare prea bună cu părinţii mei, mama mea ne-a crescut foarte frumos, în stilul ei, sever, dur. Mă şi iubea în acelaşi timp, mă şi răsfăţa, dar totul era cu limită”, declara Silvia Chifiriuc, la Antena Stars.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *