Spitalul Județean începe de luna viitoare angajările pentru Compartimentul de neurochirurgie. Ce se caută

spitalul judeteanSpitalul Județean va scoate la concurs, în luna aprilie, mai multe posturi în cadrul Compartimentului de neurochirurgie, care urmează să devină funcțional în cel mai scurt timp. Medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că vor fi angajați șase asistenți, cinci infirmieri, un brancardier și un îngrijitor. De asemenea, pe acest compartiment vor lucra doi medici.

like facebookSăptămâna aceasta sperăm să obținem autorizația sanitară de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică, urmând ca din aprilie să se facă angajări. Până în acest moment s-a achiziționat trusa de neurochirurgie, urmând ca în perioada următoare să achiziționăm și restul aparaturii. De asemenea, Ministerul Sănătății a aprobat o filă de buget prin care vom achiziționa masă nouă, lampă scialitică și aparat de anestezie-terapie”, a menționat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *