Copiii vor beneficia de două consultaţii stomatologice gratuite pe an. Ce tratamente mai decontează statul

stomatologCopiii cu vârsta de până la 18 ani pot beneficia de o consultaţie de medicină dentară gratuită la fiecare 6 luni, faţă de 12 luni, cum este în prezent, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern, document care mai cuprinde o serie de noutăţi prinse în noul contract-cadru de acordare a serviciilor medicale pentru anii 2016-2017.

like facebookGuvernul a aprobat miercuri, printr-o Hotărâre, pachetele de servicii medicale şi Contractul-cadru privind reglementarea condiţiilor acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017, potrivit Mediafax.

„Actul normativ conţine elemente de noutate, introduse în scopul creşterii accesului la serviciile medicale atât pentru persoanele care pot dovedi calitatea de asigurat, cât şi pentru cei care nu pot dovedi această calitate. La nivelul asistenţei medicale de medicină dentară, pentru copii cu vârsta de până la 18 ani se acordă o consultaţie la 6 luni, faţă de o consultaţie la 12 luni, cum este în prezent. De asemenea, s-a introdus serviciul obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

La nivelul asistenţei medicale ambulatorii de specialitate pentru specialităţile clinice, în cadrul procedurilor diagnostice de complexitate medie au fost introduse electromiograma şi evaluarea cantitativă a răspunsului galvanic al pielii, iar în cadrul procedurilor terapeutice/tratamente medicale complexe a fost inclus tratamentul fracturii amielice fără deplasare a coloanei vertebrale.

În privinţa asistenţei medicale ambulatorii de specialitate pentru specialităţile paraclinice, s-a introdus RMN sâni nativ şi RMN sâni nativ şi cu substanţă de contrast, iar la nivelul asistenţei medicale spitaliceşti, atât pentru internarea continuă, cât şi pentru spitalizarea de zi, s-a prevăzut că nu este necesară prezentarea biletului de trimitere în cazul pacienţilor care au scrisoare medicală la externare cu indicaţie de revenire pentru internare, precum şi pentru pacienţii cu hemofilie aflaţi în programul naţional de hemofilie.

Hotărârea prevede noutăţi şi în privinţa dispozitivelor medicale. Astfel, pentru proteza de gambă s-a introdus tipul de proteză modulară cu manşon din silicon, iar la proteza parţială de mână a fost introdusă proteza de deget funcţională simplă acordată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3-18 ani cu malformaţii congenitale.

Actul normativ va intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2016.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *