O femeie din Botoșani, arestată la domiciliu, iar alta sub control judiciar pentru trafic de persoane

femeie arestata cu catuseO femeie din Botoșani a fost arestată la domiciliu, iar alta a fost plasată sub control judiciar în baza unei decizii a Tribunalului Arad. Cele două erau cercetate într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT în care prejudiciu este de șapte milioane de euro.

Adela Dănilă se află în arest la domiciliu, în timp ce Liliana Cîmpeanu este sub control judiciar. cele două fac parte din gruparea „Cuibi de viespi” destructurată de procurorii de criminalitate organizată din Arad.

Cele două au fost reținute inițial pentru 24 de ore, în urma unor percheziții efectuate joi de procurorii DIICOT.

În acest dosar, opt persoane sunt acuzate deconstituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, înşelăciune, fraude informatice şi evaziune fiscală, trei dintre ele primind mandate de arestare preventivă.

like facebookPotrivit DIICOT, începând cu 2012, membrii grupării ar fi recrutat peste 100 de persoane, cărora le-ar fi promis angajarea în locuri de muncă bine plătite în Danemarca, dar odată ajunse acolo victimele erau obligate să execute activităţile impuse de către aceştia.

Ulterior, sub pretextul îndeplinirii formalităţilor de angajare impuse de către lege, suspecţii au constituit firme fantomă pe numele acestora, au deschis conturi bancare şi au obţinut cărţi de credit pe care le-au utilizat în vederea comiterii de fraude, prejudiciul fiind de aproape şapte milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *