Agenţii economici care încheie contracte cu primăriile pe activităţi de ecologizare, împădurire, sprijiniți de Guvern

dan nechiforGuvernul sprijină agenţii economici care încheie contracte cu primăriile pe activităţi de ecologizare, împădurire, decolmatare a şanţurilor pentru prevenirea inundaţiilor, a declarat prefectul de Botoșani, Dan Nechifor.

like facebookSocietăţile care au câştigat licitaţiile organizate de primării pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile locale vor putea beneficia de sprijin în angajarea şi, mai ales, plata salariilor angajaţilor implicaţi. Guvernul a aprobat normele de aplicare ale art. 77 din legea 195 din 2015 – referitor tocmai la subvenţionarea cheltuielilor cu forţa de muncă în acest domeniu.

Este vorba despre angajaţii implicaţi în realizarea unor lucrări edilitare, de întreţinere a infrastructurii, respectiv lucrări de împădurire, decolmatarea şanţurilor, ecologizare, lucrări care se fac chiar în această perioadă,  precum şi de îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor, persoanelor vârstnice sau cu handicap.

În perioada imediat următoare se aşteaptă şi emiterea unui Ordin din partea Preşedintelui Agenţia Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis. Valoarea subvenției este de 350 lei pe angajat.

AJOFM Botoşani a transmis deja informaţii către primăriile din judeţ, anunţând facilităţile ce vor fi la dispoziţie în acest an, urmând ca societăţile contractante ce vor vrea să facă aceste angajări, să depună cereri la AJOFM.

Având ca scop ocuparea temporară a forţei de muncă, subvenţia de acordă maxim 12 luni şi are un cuantum stabilit în funcţie de indicatorul social de referinţă.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *