Potrivit Legii Educatiei Nationale, consiliul de administraţie al şcolii va alege directorul, ca parte a procesului de descentralizare

Guvernul a aprobat peste 50 de amendamente dintre cele depuse de grupurile parlamentare la proiectul Legii Educaţiei Naţionale. Unul dintre amendamentele acceptate stabileşte finanţarea, de către stat, a grădiniţelor şi invăţămintului obligatoriu, clasele I-X, inclusiv pentru instituţiile de invăţămint particulare acreditate, pe principiul "finanţarea urmează preşcolarul sau elevul. Un alt amendament se referă la componenţa consiliului de administraţie al şcolii, care va cuprinde o treime cadre didactice, o treime reprezentanţi ai autorităţilor locale şi o treime reprezentanţi ai părinţilor. Consiliul de administraţie al şcolii va alege directorul, ca parte a procesului de descentralizare. Directorul şcolii nu va putea să facă parte dintr-un partid politic pe durata mandatului, astfel incit "actualii directori care sunt membri de partid au termen 45 de zile pentru a opta intre funcţia de director şi cea de membru de partid", a precizat purtătorul de cuvint al Guvernului. In plus, persoanele care ocupă o funcţie de demnitate publică nu pot exercita nici una dintre funcţiile de conducere din cadrul universităţii şi trebuie să aleagă intre cele două funcţii. Potrivit unui alt amendament, proiectele planurilor de şcolarizare pentru toate unităţile de invăţămint din aria geografică proprie vor fi aprobate pe baza unor analize de nevoi, realizate de consiliile locale, in ceea ce priveşte opţiunile elevilor pentru o unitate de invăţămint sau alta, evoluţiile demografice, situaţia spaţiilor de şcolarizare şi a surselor de finanţare. Programele şcolare vor acoperi maxim 75% din numărul de ore alocat disciplinelor, urmind ca 25% din ore să fie alocat cadrului didactic pentru individualizarea modului de predare, profesorul putind, astfel, să se focalizeze pe elev şi pe nevoile lui de invăţare. Obligaţia de a frecventa invăţămintul obligatoriu de 10 clase, la forma de zi, incetează la 18 ani. In acelaşi timp, pentru copiii şi tinerii capabili de performanţe deosebite vor fi create programe educative care să le respecte particularităţile de invăţare.