Marțea neagră: Doamnelor, puteți schimba lumea!

Dumitru Toni MonacuMilitez, susțin și mă încăpățânez să cred că este necesară o lege a proporționalității sexelor în procesele electorale! Că de bună voie nu se vor da niciodată la o parte din politică masculii unși cu toate alifiile (data asta luați sensul normal!),  plini de sine și de vicii, penali sau aproape, care la fiecare … ciclu (electoral!) își dau jos hainele de lup și fac frumos în fața noastră îmbrăcați în blănițe de miel în care stau înghesuite emfaza, tupeul, ”inteligența nativă”, aroganța și bineînțeles burta- simbol evident al bunăstării materiale!

Este inadmisibil ca aproape 51 la sută din populația țării să fie reprezentată de câteva procente lăsate libere de bărbați doar pentru a-și demonstra lor în primul rând, că nu sunt misogini. Bărbați care au uitat că trăim în secolul 21 și că femeia nu mai trebuie să fie dependentă de …aspirator, cratiță și copii.

like facebookPentru că aceste … ”dependențe” se traduc în lumea masculină prin meciul de la TV sau stadion, berea cu băieții sau sfânta curvă de politică.Și asta, ca să nu mai vorbim de simțul datoriei mult mai dezvoltat la femei decât la bărbați, de prudența lor în tot ce fac, de – vorba unuia, ajuns mare!- puterea lucrului bine făcut de o femeie ! De obicei fără cusur, fără compromisuri!

Mă uit la scena politică botoșăneană și constat că adevăratele acțiuni civice (electorale sau nu!) sunt susținute și puse în practică de femei în timp ce bărbații, la șpriț sau la curve, fac și desfac strategii și scenarii, bătându-se satisfăcuți cu mâna pe burtă ce deștepți sunt ei, în timp ce  adevărata povară a muncii de partid cade tot pe umerii fragili ai femeilor. Și ca să nu vorbesc la general, vă dau și câteva exemple concrete de femei care, implicate și devotate, încearcă să scoată cât de cât din mocirlă, politica cea desăvârșită de marii noștri bărbați politici: Tamara Ciofu, Mirela Saucă, Doina Federovici, Sânziana Secrieru, Tereza Nica. De ce așa puține? Pentru că nu au pur și simplu loc pe piața politică din cauza bărbaților!

Doamnelor și domnișoarelor, v-ați gândit vreodată că puteți schimba lumea cu cele 51 la sută de procente ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *