Achiziţiile cu fonduri europene de la Spitalul Judeţean, achetate de Departamentul Antifraudă. Angajați din CJ, chemați să dea declarații

spitalul judeteanDepartamentul pentru Luptă Antifraudă a solicitat documente de la Consiliul Județean privind derularea contractului de modernizare a Spitalului Județean ”Mavromati”. De asemenea, mai mulți angajați ai Consiliului Județean de la Investiții, Juridic și Dezvoltare au fost chemați să dea explicații privind modul de derulare a proiectului cu fonduri europene. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, susține că reprezentanții Direcției Antifraudă vor să știe cum s-a încredințat contractul în 2010 și cum au fost efectuate plățile.

like facebookS-au solicitat documente. Vorbim de proiectul de finanțare a Spitalului Județean ”Mavromati”. Comisia care a fost la acea dată, în 2010, a fost chemată la București”, a menționat Sorescu.

Ancheta vizează achiziţiile şi trei certificate de plată emise în perioada aprilie- iunie 2012, în cadrul proiectului de modernizarea a spitalului, proiect realizat cu fonduri europene. Lucrările la Mavromati au avut o valoare de 61 de milioane de lei (valoare nerambursabilă de la UE ajungând la 48,3 milioane de lei).

 

 

One thought on “Achiziţiile cu fonduri europene de la Spitalul Judeţean, achetate de Departamentul Antifraudă. Angajați din CJ, chemați să dea declarații

  1. Dl.Ing.Dr. Docent Muntianu,stie ceva? Poate ii aduce aminte Dr.Docent de la Iasi,prietenul si asociatul de la Rapsodia TV.Adica,d-l Oprisanu,care,o fi fost DR.cindva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *