Doi puștani, reținuți de polițiști. Au spart 21 de mașini

furt din masinaÎn urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în mai multe cauze de furt, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi au formulat propunere de arestare preventivă pe numele a doi minori, ambii în vârstă de 15 ani, din municipiul Dorohoi, identificaţi ca fiind principalii bănuiţi de comiterea faptelor.

like facebookÎn sarcina celor doi s-a reţinut că în perioada noiembrie 2015 – februarie 2016, ar fi comis 21 de furturi din autoturisme, toate pe raza municipiului Dorohoi.

Urmare a sesizării poliţiştilor, instanţa de judecată a emis pe numele minorilor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă, urmând a se propune soluție procedurală. Anterior, în anul 2014, cei doi minori au fost trimişi în judecată tot pentru comiterea aceluiaşi gen de fapte, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *