Profesoară bătută în şcoală de mama unui elev

bataie intre feteUn profesor  a fost bătut, joi, pe holurile unității de învăţământ de un părinte care și-a ieșit din fire.  Din primele detalii ale ancheteie se pare că o femeie, mamă a unui elev de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Dorohoi și-a revărsat furia asupra unei profesoare pe care a lovit-o.

Scandalul ar fi pornit de la un ghiozdan uitat de un copil în școală și de la notele mici primite de copil la școală. Profesoara s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se. Surse din anchetă susțin că scandalul ar fi avut loc într-o sală de clasă, chiar în fața elevilor, iar profesoara ar fi fost lovită de tablă cu capul. Această versiune nu a fost confirmată de polițiști.

like facebookLa fața locului a ajuns o ambulanță care a preluat-o pe profesoară și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi.

„La noi a ajuns o doamnă profesoară, victimă a unei agresiuni. Aceasta se află în afara oricărui pericol însă a rămas pentru supraveghere și investigații.”, au declarat medicii Spitalului Dorohoi.

La școală a ajuns și un echipaj de poliție care a calmat spiritele și început o anchetă.

„La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi care a efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a întâmplat agresiunea. Părintele a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.”, a declarat cms. șef. Marcel Prichici, şeful Poliţiei municipiului Dorohoi.

Între timp se va porni o anchetă la nivelul școlii pentru a analiza cele întâmplate și a lua măsurile ce se impun.„Nu știu cu exactitate ceea ce s-a întâmplat deoarece nu mă aflam în unitate în momentul producerii incidentului însă vom face o anchetă internă pentru a afla cum a fost posibil așa ceva și vom lua măsurile necesare.”, a declarat presei, Liliana Pădurariu, directorul Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Dorohoi și totodată consilier local.

Sursa: OpiniadeDorohoi

One thought on “Profesoară bătută în şcoală de mama unui elev

  1. ehei,daca era vorba de un elev agresat,era isterie generala,cu zeci de comentarii! /veneau toate televiziunile sa ia atitudine si sa infiereze pe cadrul didactic in cauza!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *