Asistenţii de la Spitalul Judeţean ameninţă cu proteste după negocieri eşuate cu şefii unităţii medicale şi ai CJ

corneliu mihai si gheorghe sorescuAsistenţii medicali din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati ameninţă cu proteste ca urmare a eşecului negocierilor purtate cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi conducerea spitatului. Lia Temciu, lider Sanitas, a anunţat că de, joi, sindicaştii vor picheta sediul CJ pe termen nelimitat. Anunţul a fost făcut după ce liderii sindicali au stat câteva ore la negocieri cu Gheorghe Sorescu şi Corneliu Mihai.

lia temciuc” Negocierile purtate nu ne mulţumesc. Suntem toţi dezamăgiţi. Posibilităţi sunt de acordare a acestor drepturi. Ni s-a propus să aşteptăm două luni fără bonuri de masă până la votarea bugetului spitalului de către consilierii judeţeni. Ca şi promisiune ni s-a spus că la rectificarea bugetară, undeva prin luna iulie, vor mai veni cu o sumă pentru Spitalul Judeţean”, a declarat Lia Temnciuc.

De cealaltă parte, conducerea unităţii spitaliceşti a menţionat că propunerile sindicaliştilor nu sunt legale şi morale. Corneliu Mihai, managerul Spitalului Judeţean Mavromati a menţionat că soluţia legală este aşteptarea semnării contractul cu CJAS.

„Sindicaliştii solicitau ca până la aprobarea bugetului să le acord gradul principal. Acest lucru ar însemna să reduc cheltuieli de la medicamente, materiale sanitare, utilităţi şi nu pot face aşa ceva. O altă soluţie a mai fost propusă şi vizează neacordarea tichetelor de masă pentru toţi salariaţii spitalului pentru a le putea da lor gradul principal. Şi nici acest lucru nu poate fi o soluţie. Trebuie să aşteptăm, aşa cum prevede legea, contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate şi apoi vedem ce posibilităţi de majorare a salariilor sunt. Salariile asistenţilor medicali variază între 1050 de lei net (două cazuri), următoarele sunt în jur de 1400 de lei, dar sunt şi salarii de 3000 de lei net. Cuantumurile sunt fără majorarea la cunatumul principal”, a declarat Corneliu Mihai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *