Firma care deţine cea mai înaltă clădire privată din Botoşani intră în faliment

vegastel botosaniO cunoscută societate care a revoluţionat, la nivel local, piaţa de telefonie mobilă şi a reuşit să construiască cea mai înaltă clădire privată din Botoşani intră în faliment.

Este vorba despre firma Vegastel, care a deţinut un lanţ de magazine de telefonie mobilă şi a construit un imobil cu şapte nivele. Societatea patronată de Adrian Prodan a intrat în insolvenţă în anul 2011, iar recent Tribunalul Botoşani a admis cererea administratoruluui judiciar de intrare în faliment.

like facebookLa intrarea în insolvenţă, datoriile firmei se ridicau la 16,7 milioane lei, ponderea debitelor fiind către administrator, bănci şi parteneri de afaceri. Astfel, şi administratorul Adrian Prodan s-a înscris la masa credală cu 6.171.679 lei cu care ar fi creditat firma.

BRD solicita de asemenea 2,6 milioane lei în baza unui credit acordat firmei, iar un al treilea mare creditor este firma Service Star, care solicita 6,7 milioane lei. Instituţiile statului s-au înscris la rândul lor în tabelul creditorilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice solicitând 86.562 de lei, Primăria Botoşani 28.229 de lei, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă 5.905 lei.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor, în prezent societatea Vegastel are ca obiect de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobile proprii sau închiriate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *