Un tânăr aflat în arest la domiciliu s-a urcat la volan fără permis și a produs un accident

politie accident noaptea trecere de pietoniDovadă de inconştienţă şi tupeu maxim la un tânăr din Botoşani. Deşi se afla în arest la domiciliu pentru încălcarea Codului Rutier, acesta a părăsit locuinţa a urcat la volan fără permis şi a produs un accident.

Este vorba de Iulian Brînzei, de 23 ani, din orașul Flămînzi, care a produs un accident la Copălău.

like facebookDin primele verificări efectuate a rezultat faptul că tanarul a condus un autoturism avand aplicate placute cu numere de inmatriculare straine, pe D.C. 51 din comuna Copălău, județul Botoșani, iar pe fondul neatenției și a lipsei de experiență in conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr de 20 ani, din comuna Copălău, județul Botoșani.

În urma impactului a rezultat avarierea ușoară a celor două autovehicule. În urma verificării bazelor de date s-a constatat că Iulian Brînzei nu deține permis de conducere, iar împotriva sa este dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu, într-o cauză penala privind infracțiuni la normele rutiere.

Având în vedere că a fost încălcată măsura preventivă a arestului la domiciliu, poliţistii vor propune, luni, revocarea măsurii.

În cauză continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de catre o persoana care nu poseda permis de conducere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *