Primar și viceprimar, reținuți în dosarul perchezițiilor DNA de joi dimineață

dna suceavaPrimarul și viceprimarul orașului Hârlău, Constantin Cernescu și, respectiv, Florin Țăpușă, au fost ridicați, joi, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și duși la sediul DNA Iași pentru audieri, fiind suspectați de fapte de corupție în urma perchezițiilor derulate la Iași și Botoșani.

Procurorii ieşeni au făcut, joi dimineață, percheziţii la Primăria Hărlău, Ocolul Silvic și Biroul de Evidența a Populației, dar și la sediul firmei de salubrizare din Hârlău.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurori ai Serviciului Teritorial Iaşi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupție, comise în anul 2015.

Anchetatorii susțin că funcţionari ai acestor instituţii sunt suspectaţi de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, dare şi luare de mită.

Se pare că ancheta vizează dispariția unor cantități importante de arbori de care primarul Hârlăului ar fi știut. De asemenea, ea are legătură cu niște angajări ilegale ale copiilor primarului și ale unor rude ale acestuia.

Deocamdată, nu se știe numele persoanelor percheziționate la Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *