Primar revoltat că operatorul de apă nu preia în administrare rețelele de canalizare: Stau cu mortul în casă. Noi nu avem cum să le administrăm

cosmin epurasSituație incredibilă în comuna Stăuceni din județul Botoșani. Comuna deține de cinci ani peste 50 km de rețele de canalizare și două stații de epurare, însă societatea Nova Apaserv nu le-a preluat spre administrare până acum din lipsă de…personal. Investiția a fost realizată cu fonduri europene și are o valoare de peste 2 milioane lei.

Primarul comunei, Cozmin Epuraș, a declarat că una din stațiile de epurare a fost finalizată în 2010 și a trebuit ca primăria să o preia în exploatare, în timp ce la a doua stație nu s-a făcut nici acum recepția. Primarul s-a revoltat, marți, în cadrul unei ședințe la care au participat și reprezentanții societății Nova Apaserv, acuzând faptul că operatorul de apă este obligat să administreze sistemele de apă și canalizare din comunități.

like facebookAm cinci ani de când am terminat lucrarea. Am recepționat lucrarea în 2010 și suntem în 2016 și stau cu mortul în casă. Eu nu pot să încasez, Curtea de Conturi ne-a imputat energia electrică consumată la stație. Am o stație de epurare, am înaintat un camion de documente la Nova Apaserv. Cine verifică atâtea documente? Vă pun pe masă cartea tehnică a investiției. O preluați? S-a anunțat acum că se angajează la Nova Apaserv. Iar se umple birourile alea și mai trebuie o Tratoria. Nu pot să fac recepția, pentru că în momentul în care fac recepția constructorul mi-o lasă în brațe”, a spus Epuraș.

Potrivit primarului comunei Stăuceni susține că primăria nu are cum să administreze obiectivele respective și nici nu are voie să încaseze bani de la populație pentru apă și canal. Din acest motiv, cetățenii beneficiază gratuit de serviciul de canalizare.

Cei de la Nova Apaserv sunt obligați să administreze sistemele de apă și canal din comunități. Acum serviciul de canalizare este gratis și ne-a imputat Curtea de Conturi 570 milioane și sunt acum în faza de contestații. Noi nu avem cum să le administrăm”, a adăugat Epuraș.

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a dat asigurări că problema va fi rezolvată și că operatorul de apă mai are disponibile încă 12 posturi pentru a angaja oameni

Singura condiționalitate a operatorului de apă a fost aceea ca din comisia de recepție să facă parte și două persoane de la societate. Operatorul de apă a motivat tot timpul că nu are personal. Noi am aprobat acum un număr de personal suficient și mai are încă 12 posturi neocupate. Cu alte cuvinte, îndeplinește toate condițiile să preia rețelele de apă”, a menționat Sorescu.

 

One thought on “Primar revoltat că operatorul de apă nu preia în administrare rețelele de canalizare: Stau cu mortul în casă. Noi nu avem cum să le administrăm

  1. Mai Cozmine cind sa se mai ocupe de voi cind acolo colcaie de hoti si corupti,o societate jefuita,vai mama lor cind vor intra la rind,si le va veni rindul negresit.Au pus toti neavenitii sa conduca…………………

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *