Noi reguli cerute de Urban Serv pentru concesionarea locurilor de veci

cimitirRegulamentul privind concesionarea locurilor de veci în cele două cimitire din municipiul Botoșani va fi modificat. Simion Drelciuc, directorul societăţii Urban Serv, va propune în Consiliul Local ca, concesionarea să se facă în două etape și nu în patru ca până acum.

like facebookAvem patru perioade de concesionare, respectiv 7, 15, 25 şi 40 de ani. Vrem să propunem să se facă concesiunea pe 7 şi 25 sau 30 de ani. În urma controlului Curţii de Conturi trebuie evidenţiate pe fiecare perioadă sumele încasate, o parte se reţin de Urban Serv, o parte se virează către Primărie. Este greu să ţii toate aceste evidenţe, plus pe fiecare persoană în parte, sunt peste aproape 25.000 de locuri de înhumare„, a spus Drelciuc.

O altă modificare ce se doreşte a fi făcută este legată de persoanele care pot concesiona un loc de veci. Reprezentanții Urban Serv vor propune ca persoanele singure, care nu au rude sau moştenitori, să poată să concesioneze un loc de veci cât sunt în viaţă.

Sunt persoane în vârstă care vin şi ne roagă să concesionăm locuri de veci. Nu avem acum această posibilitate de a concesiona celor în viaţă şi vom propune Consiliului Local să apară în regulament şi această prevedere în aşa fel încât la persoane peste o anumită vârstă, care nu au rude, copii, moştenitori, să încercăm să le rezolvăm. Acum locurile de veci se concesionează numai rudelor celor decedaţi şi se fac reconcesiuni la cei în viaţă„, a adăugat directorul Urban Serv.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *