Acțiuni dedicate lui Eminescu, la Biblioteca Județeană din Botoșani

Afis Zilele Eminescu ianuarie 2016 Instituţia de cultură botoşăneană va ura un călduros “Bun venit la bibliotecă” tuturor celora care îi vor trece pragul miercuri, 13 ianuarie, începând cu ora 10:00. Directorul Bibliotecii, Cornelia Viziteu, va realiza o retrospectivă a celor mai importante evenimente organizate în anul 2015 de Biblioteca Botoşani, în momentul ce precede o nouă întâlnire din cadrul Cenaclului Literar “Potretul artistului în tinereţe”.
Organizat cu ocazia “Zilelor Eminescu – Botoşani, 13-15 ianuarie 2016” şi marcând deopotrivă Ziua Culturii Naţionale, serbată pe data de 15 ianuarie, cenaclul va cuprinde momente artistice, dezbateri pe tema operei eminesciene, comunicări, vizite ghidate, precum şi expoziţia de carte, numismatică, filatelie, medalistică şi cartofilie, dedicată poetului nostru naţional. Invitaţi speciali ai evenimentului gazduit de Sala de Lectură sunt Ionel Simota şi Gheorghe Filip.
Program Zilele Eminescu ianuarie 2016Joi, 14 ianuarie, începând cu ora 17:00, tot în Sala de Lectură a Bibliotecii Botoşani, ne vom reuni la “Ora cărţilor junimiste. Semnale editoriale”, in care Ioan Holban şi Lucian Vasiliu vor face o trecere în revistă a celor mai recente apariţii editoriale ale Editurii Junimea din Iaşi, în prim plan aflându-se scriitorii botoşăneni.
Biblioteca Botoşani: Ziua Culturii Naţionale, Zilele Eminescu – Botoşani, 13 – 15 ianuarie 2016 – Programul complet al activităţilor:
Miercuri, 13 ianuarie 2016, ora 10. Sala de lectura:“Bun venit la biblioteca”. Evenimente culturale 2015. Prezintă prof. Cornelia Viziteu.
Cenaclul Literar “Portretul artistului în tinereţe”. Participă cenaclurile:
“Nichita Stănescu” al M.A.I. – Bucureşti. Coord. Lidia Obeadă
“Luceafărul” – Hăneşti. Coord. Georgică Manole
“Litera S” – Stăuceni. Coord. Gabriel Atănăsoaie
“Caietele lui Cain” – Botoşani. Coord. prof. Napoleon Ungureanu
Invitaţi speciali: Ionel Simota şi Gheorghe Filip.
“Fondul Documentar Eminescu” – donaţia Ion C. Rogojanu. Vizită ghidată.
“Cultura română la ceas aniversar”. Comunicări Lidia Obeadă şi Andrei Zaharia (M.A.I. Bucureşti).
“Eminescu”. Expoziţie de carte, numismatică, filatelie, medalistică şi cartofilie. Coord. Mihai Cornaci.

Joi, 14 ianuarie 2016, ora 17. Sala de lectură:
“Ora cărţilor junimiste. Semnale editoriale”. Prezintă Ioan Holban şi Lucian Vasiliu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *