Coşurile de fum necurăţate, la un pas să provoace pagube însemnate

pompieri casa incendiu acoperis rosiori botosani2Seria incendiilor generate de nerespectarea regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la folosirea coşurilor de fum continuă.

Potrivit pompierilor, într-un interval de 24 de ore, patru familii din Mileanca, Coţuşca, Stânca (oraşul Ştfăneşti) şi Sauceniţa (comuna Văculeşti) au fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului pentru că nu şi-au curăţat coşul de funingine sau nu l-au reparat.

Pompierii au intervenit  reuşind să stingă incendiile înainte ca acestea să producă pagube materiale însemnate. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de peste 100.000 lei.

like facebookCoşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai. Anul trecut, 73 de botoşăneni şi-au văzut casele în flăcări
pentru că nu şi-au curăţat coşurile de fum de funingine sau nu le-au reparat.

„Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru
preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să aibă grosimea de minim 25 cm. Pe porţiunea din spaţiul podului, coşurile vor fi tencuite şi văruite. Sobele metalice (fără acumulare de căldură) trebuie să fie amplasate pe un postament
izolator din cărămidă. Atât sobele metalice, cât şi burlanele vor fi amplasate la distanţă de cel puţin 1 m faţă de pereţii construiţi din lemn, uşi şi alte elemente care se pot aprinde cu uşurinţă. Burlanele sobelor metalice folosite pentru încălzire nu vor fi scoase prin planşee şi acoperişuri combustibile, ci vor fi racordate în mod obligatoriu la coşuri din zidărie de cărămidă. Coşurile, indiferent de construcţia lor, se vor curăţa de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare”, se arată într-un comunicat al ISU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *