Bataie in procese cu firma de ridicat masini

Razboiul dintre posesorii de masini si societatea Hi Speed Recovery (HSR), care se ocupa de blocarea si ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar, continua pe mai multe fronturi. In timp ce o parte dintre cei sanctionati au contestat amenzile in instanta, reprezentantii HSR au depus saptamana trecuta, la Parchetul de pe langa Judecatoria Botosani, 116 plangeri penale impotriva celor care au fortat sistemele de blocare a rotilor.

"Am deschis aceste actiuni pentru ca am ajuns la concluzia ca trebuie sa invatam sa ne respectam unii pe altii. De la inceputul activitatii am achizitionat 300 de astfel de dispozitive din care mai sunt functionale peste 100. Un astfel de dispozitiv costa aproape 500 de lei, insa cei care ne reprezinta vor solicita daune de la cei care le-au distrus in valoare de 2.000 – 2.500 de lei, aici fiind incluse costurile dispozitivului, cheltuielile judiciare, costurile de reprezentare, dar si taxele pentru executorii judecatoresti care vor actiona pentru recuperarea pagubelor", a spus Iulian Juncanaru, administratorul HSR.

Totusi, pentru ca plangerile sa fie acceptate in totalitate, reprezentantii firmei au apelat la un artificiu. Conform codului de procedura penala, reclamatiile pentru distrugere pot fi depuse in 60 de zile de la comiterea faptei, daca se cunosc autorii. Cum in unele cazuri acest termen a trecut, reprezentantii HSR au facut plangere fata de "autori neidentificati". Inregistrate la numar unic la Parchet, sesizarile au ajuns la Politia municipiului Botosani, insa numarul mare de dosare aproape ca a dat peste cap activitatea institutiei. Astfel, fiecare angajat din Biroul de Investigatii Criminale a primit cate sapte – opt dosare. Desi nu e vorba de anchete complexe, solutionarea lor va necesita o groaza de timp, ele adunandu-se la miile de cazuri aflate in lucru.

Procese verbale de sanctionare contestate

Conform Codului penal, "distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun apartinand altuia (…) se pedepseste cu inchisoare de la o luna la trei ani sau cu amenda". Actiunea penala se pune in miscare la plangerea persoanei vatamate, iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

Razboiul dintre proprietarii de masini si firma HSR a fost declansat la inceputul anului, dupa ce municipalitatea a concesionat activitatea de blocare a rotilor si de ridicare a masinilor parcate neregulamentar. Considerand abuzive interventiile HSR, o parte dintre cei sanctionati s-au adresat justitiei. Astfel, pe rolul Judecatoriei sunt inregistrate peste 20 de contestatii impotriva proceselor verbale de sanctionare in timp ce la Parchetul de pe langa Judecatoria Botosani au fost inregistrate 12 plangeri penale pentru anumite infractiuni imputate angajatilor HSR, toate fiind in curs de solutionare.