Federovici acuză PDL-PNL că acționează separat în Parlament pentru drumul Botoșani-Târgu Frumos

doina federovici in senatSenatorul PSD Doina Federovici a declarat, vineri, că demersul parlamentarilor PDL-PNL de Botoșani de a depune un amendament separat, imediat după cel depus de ceilalți deputați și senatori din județ pentru susținerea drumului Botoșani-Târgu Frumos denotă o abordare separatistă marcată de un orgoliu politic nejustificat față de interesul comun al botoșănenilor.
Nu pot să înțeleg de ce parlamentarii PDL-PNL refuză să facă echipă cu ceilalți deputați și senatori de Botoșani. Chiar nu pot depăși acest orgoliu politic atât de dăunător? Nu era mai bine ca toți cei 12 parlamentari de Botoșani să susțină un singur amendament? Nu cădem în ridicol când 6 susțin un amendament, iar ceilalți 6 alt amendament pe aceeași temă? Nu se compromite întregul demers? Cum să fim luați în serios la nivel central, când apărem așa dezbinați?”, a declarat Doina Federovici.
like facebookÎn primă instanță, parlamentarii PSD și UNPR din Botoșani au semnat o scrisoare deschisă adresată primului ministru Dacian Cioloș căruia i-au solicitat să nu abandoneze proiectul început de Guvernul Ponta pentru reabilitarea drumului Botoșani – Târgu Frumos. Deși au fost invitați public să se alăture acestui demers, deputații și senatorii PDL-PNL au refuzat să semneze scrisoarea deschisă.
Ulterior, reprezentanții PSD și UNPR au depus în Parlament un amendament pentru modificare proiectului de Lege privind bugetul de stat, astfel încât proiectul de reabilitare a drumului să dispună de o finanțare de 201,8 milioane de lei, respectiv 45 milioane euro. Liberalii au preferat însă să depună propriul lor amendament, abandonând astfel definitiv propunerea celorlaltor parlamentari de Botoșani de a forma un bloc unit în Parlament pentru drumul Botoșani – Târgu Frumos.
Am văzut că reprezentanții PDL-PNL au depus un alt amendament, aproape imediat după amendamentul depus de noi pe tema drumului Botoșani – Târgu Frumos. Noi suntem la poziția 16 în anexa Transporturilor, dânșii sunt pe poziția 24. Noi am cerut aproape 202 milioane, cu prețurile actualizate, dânșii au cerut aceeași sumă de anul trecut, la prețurile vechi. E ridicol ce au făcut. În loc să vină alături de noi să formăm o echipă, dânșii s-au pierdut în acest joc politic care nu le face cinste”, a mai spus senatorul PSD.

One thought on “Federovici acuză PDL-PNL că acționează separat în Parlament pentru drumul Botoșani-Târgu Frumos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *