Portariuc cere Consiliului Local să aprobe dublarea valorii tichetelor sociale pentru pensionari

primarul Ovidiu Portariuc- ofiter de stare civila la Botosani 011Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a pregătit un proiect de hotărâre de Consiliu Local care prevedere dublarea valorii tichetelor sociale acordate de Primărie pensionarilor, de la 50 la 100 de lei pe semestru. De asemenea, proiectul mai prevede creșterea pragului de venituri maxime obținute de pensionarii care se pot înscrie în program, de la 700 lei/lună la 800 lei/lună.

like facebookPrincipiul care trebuie să ne călăuzească în politicile sociale este de a reduce, pe cât posibil, decalajul dintre cei cu venituri foarte mici și restul societății. Dacă în timpul guvernării PSD am avut o creștere la nivelul salariilor, cred că se impune o majorare și pentru ajutoarele acordate pensionarilor, tocmai pentru a nu crește acel decalaj la care m-am referit. Nu e mult ceea ce oferim noi, dar e un sprijin, ceva în plus, nu în minus. E o sumă pe care o acordăm doar de două ori pe an, de Paște și de Crăciun”, a explicat Ovidiu Portariuc.

Conform proiectului de act normativ, persoanele care vor putea primi tichetele sociale vor trebui să îndeplinească următoarele condiții:

  1. Să aibă calitatea de pensionar înregistrat în sistemul public de pensii;
  2. Să aibă domiciliul în municipiul Botoșani;
  3. Să aibă vârsta minimă de 60 de ani;
  4. Să aibă veniturile nete totale (din una sau mai multe pensii cumulate) de maxim 800 lei/lună.

În schimbul tichetelor sociale, pensionarii cu venituri mici vor putea obține bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziționate doar de la unitățile din lista înmânată pensionarilor odată cu acordarea tichetelor.

Dacă va fi aprobat proiectul de hotărâre, noile prevederi vor intra în vigoare anul viitor, începând cu prima etapă de distribuire a tichetele sociale, cu ocazia sărbătorilor de Paști.

După aprobarea proiectului, pensionarii care îndeplinesc condițiile de mai sus vor trebui să depună la Serviciul Public de Asistență Socială Botoșani, din str. Săvenilor, nr. 12, o cerere însoțită de copia actului de identitate și de cuponul de pensie din luna anterioară depunerii cererii. Pensionarii care au primit până acum tichete sociale nu mai trebuie să depună o nouă cerere, urmând să își ridice tichetele sociale în intervalele anunțate public de către Primărie.

În prezent,  se desfășoară a doua etapă a programului din anul 2015, respectiv distribuirea tichetelor sociale pentru Crăciun (câte 5 tichete, în valoare totală de 50 lei, pentru fiecare pensionar cu venituri maxime de 700 lei/lună). După estimările Primăriei, până la finalul anului 2015 vor fi distribuite în Botoșani circa 40.000 de tichete sociale către aproximativ 4.000 de beneficiari.

Sursa> comunicat Primaria Botosani

 

One thought on “Portariuc cere Consiliului Local să aprobe dublarea valorii tichetelor sociale pentru pensionari

  1. dle primar, de ce trebuie noi, astia de muncim la privat sa platim pentru politica voastra sociala? vreti sa faceti politici sociale, ok, nu va impiedica nimeni. dar mai lasati-ne cu pomenile, muncim de ne ies ochii ca sa ce? sa va faceti campanie electorala? opriti venitul minim garantat pentru betivii de la tara care nu fac nimic si primesc parale si dati de acolo banii pensionarilor. de unde scoateti banii pentru tichetele sociale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *