Cristi Pustai: A venit un pic de soare după vremea rea ce a fost

FC Botosani- FC Voluntar cristi pustaiAntrenorul FC Botoşani s-a declarat mulţumit de atitudinea elevilor săi în meciul cu Petrolul, la fel de mult ca de rezultat.

Cristi Pustai a menţionat că atitudea jucătorilor a îndemnat şi spectatorii să îi încurajeze. Singurul aspect negativ remarcat de tehnician a fost faptul că oaspeţii au reuşit să deschidă rapid scorul şi echipa sa a pornit cu un handicap, lucru ce se întâmplă des în ultimile meciuri.

„Este îmbucurător că a venit un pic de soare pe lângă vremea rea ce a fost atâta timp în zona noastră. Mă bucur că am învins o contracandidată care iarăşi este un lucru important. Ne bucură şi atitudinea pe care jucătorii au avut-o. Dacă este atitudine şi spectatorii încurajează această echipă. Asta trebuie să facem la fiecare joc pentru că indiferent dacă astăzi am câştigat sau am fi pierdut şi am fi avut această atitudine eu cred că lumea nu ar fi plecat supărată de la stadion. Până la urmă este un spectacol şi îl facem pentru spectatori. Am reuşit să arătăm că suntem o echipă puternică pe teren propriu, am reuşit şi câteva acţiuni frumoase, dar s-a întâmplat acelaşi lucru, pornim cu handicap şi este foarte greu. Suntem pe drumul bun, dar finalul e departe. Urmează meciul de la Pandurii, peste trei zile, cu o echipă puternică”, a declarat Cristi Pustai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *