Consilierii locali au aprobat organizarea Revelionului 2015-2016

revelion botosani3Consilierii locali au aprobat, luni, în ședința extraordinară de Consiliu Local proiectul de hotărâre privind organizarea „Revelionului 2015 – 2016”. Evenimentul va avea loc în Piaţa Revoluţiei și Pietonal Unirii, iar pentru organizare s-a propus alocarea sumei de 100.000 lei. Pentru scenă și sunet s-au alocat 18.000 lei , artificii – 22.500 lei iar pentru artişti nationali şi locali de muzică pop şi muzică populară – 59.500 lei.

like facebook

Consilierul local Paul Onișa a propus ca pe viitor Primăria să achiziționeze o scenă, pentru a nu mai fi nevoie ca an de an, la fiecare eveniment, aceasta să fie închiriată.

Reprezentanții municipalității au stabilit în linii mari și un program. Astfel, între orele 21 – 24 spectacol muzică populară, muzică pop dance, artişti locali şi naţionali, la ora 00 – 00.15 -foc de artificii, iar la ora 00.15 este programat un spectacol artist naţional.

Pentru prima dată, proiectul cu organizarea evenimentului a fost promovat fără prea multe comentarii din partea consilierilor liberali.

One thought on “Consilierii locali au aprobat organizarea Revelionului 2015-2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *