Posturile de asistent medical de la UPU, la mare căutare. Medic: Au salarii mai mari decât un medic specialist

asistenta amenintataPosturile de asistent medical de pe UPU a Spitalului Județean, care au fost scoase la concurs, sunt cele mai întrebate. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, până la această dată s-au înscris pe cele peste 30 de posturi vacante un număr de 16 candidați. Cei mai mulți, opt, sunt pentru posturile de asistent medical de pe UPU. Motivul: salariul pe care îl primește un asistent medical care lucrează la Urgențe este aproape dublu față de cel al unui asistent medical de pe secție.

like facebookConducerea spitalului nu a pus nicio restricție pentru personalul din spital. Dacă asistenții din spital doresc să se înscrie pe postul din UPU, pot să facă acest lucru. Principala motivare este cea financiară, având în vedere că în UPU salariile sunt mult mai mari decât salariile de pe secții. Sunt mai mari decât decât salariul unui medic specialist de pe secție”, a declarat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

Termenul de depunere a dosarelor este 16 noiembrie, ora 15.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *