FOTO Mii de oameni la sfinţirea Bisericii de la Mănăstirea Zosin. Slujba, oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Mitropolitul Moldovei

patriarh daniel zosin 1Mii de credincioşi au asistat, duminică, la sfinţirea Bisericii de la Mănăstirea Zosin. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Înalt Preasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Preasfintitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, Preasfinţitul Corneliu al Huşilor şi Preasfinţitul Episcop – Vicar Varlaam Ploieşteanul.

Printre cei prezenţi s-au numărat prefectul Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc. Duminică, înalţii prelaţi au sfinţit biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Duminica Tuturor Sfinţilor Români“ de la Mănăstirea Zosin. Peste 5000 de credincioşi au asistat la sfinţire şi apoi la Sfânta Liturghie. Preafericitul Daniel  a condus un sobor de de ierarhi, preoţi şi diaconi, peste 70 la număr.

like facebookÎn anul 1779, s-a ridicat la Zosin un schit smerit, pentru ca apoi, pe lângă vechea biserică să se ridice un nou locaş, sfinţit în anul 1993. Începând cu anul 2006, lângă aşezarea existentă, a început construcţia ansamblului monahal „Noul Zosin“, alcătuit dintr-o nouă biserică, turn clopotniţă, casă monahală, agheasmatar şi zid de incintă.

biserica zosin

sfintire zosin

sfintire zosin 3

sfintire zosin 2

sfintire zosin 1

patriarh daniel zosin

patriarh daniel zosin 5

patriarh daniel zosin 4

patriarh daniel zosin 3

patriarh daniel zosin 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *