Material lemnos fără documente confiscat de jandarmi

lemne-de-focJandarmii botoşăneni au executat în data de 5 noiembrie două acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilegal cu material lemnos pe raza judeţului. În urma acestor acţiuni au fost aplicate un număr de șase sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4000 de lei, în conformitate cu Legea 171/2010, art. 20 lit. “d” pentru “comercializarea materialelor lemnoase în afara pieţelor, târgurilor, oboarelor, burselor de mărfuri şi altor asemenea, autorizate conform normelor privind circulaţia materialelor lemnoase” şi au fost confiscaţi 4.46 metri cubi de cherestea, care au fost predaţi în custodie organelor silvice competente.

like facebookReamintim faptul că începând cu data de 13 iunie, în urma modificării și completării Codului Silvic, ofițerii și subofițerii din Jandarmeria Română au primit competența de a constata infracțiuni silvice și de a efectua controlul circulației materialelor lemnoase.

Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.

Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se confiscă şi se valorifică potrivit legii, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *