Un om de afaceri a fost pus să înapoieze banii pe un abator făcut cu fonduri europene. Patru salariaţi şi un administrator au fost condamnaţi

abator C & C CompanyUn om de afaceri a fost obligat, printr-o sentinţă definitivă, să înapoieze 6.611.773,60 de lei după ce a fraudat un proiect european, iar patru salariaţi ai firmei sale şi un administrator al unei firme complice s-au ales cu pedepse de închisoare cu suspendare.

like facebookOmul de afaceri este Cristea Petraru ce a deţinut firma C&C Company ce a construit un abator în Cătămătăşti Deal. Totuşi la licitaţiile organizate în cadrul proiectului s-au făcut mai multe falsuri, iar membrii comisiei de licitaţie au ajuns să fie condamnaţi.

Corneliu Mihai Hrebenciuc, Viorel Macoviciuc, Dan Popovici, Maria Luminiţa Agheorghiesei şi administratorul firmei Dany Ema, Daniel Buliga au primit câte un an şi zece luni de închisoare cu suspendare precum şi la o muncă de câte 60 de zile în folosul comunităţii.  În timpul audierilor, unii nu şi-au recunoscut semnăturile, alţii au semnat documentele fără să le citească, însă toţi au recunoscut că acea comisie nu s-a întrunit niciodată şi membrii ei nici măcar nu se cunoşteau toţi între ei.

 

Totul a început după ce, societatea C& C Company a încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în luna iunie 2006, un contract de 14,2 milioane de lei, din care jumătate, respectiv 7,1 milioane de lei reprezenta cofinanţarea UE. Proiectul, derulat prin programul SAPARD, privea construcţia unui abator mixt bovine şi ovine, în satul Cătămărăşti Deal.

Cristea Petraru a depus la APDRP documente care justificau derularea proiectului, în baza cărora au fost decontate sumele de bani reprezentând cofinanţarea. În urma unor verificări ale poliţiştilor, Gărzii Financiare şi Departamentului pentru Luptă Antifraudă, s-a descoperit că documentele depuse la APDRP erau false. În anul 2009, instituţia a reziliat contractul de finanţare, ca urmare a suspiciunilor de fraudă.

Astfel, în urma a trei expertize tehnico ştiinţifice grafice s-a stabilit că 17 procese verbale întocmite de o comisie formată pentru a evalua ofertele firmelor care au executat lucrări şi au livrat bunuri în cadrul proiectului, erau falsuri.

” S-a constat că toate ofertele au fost modificate în scopul de a se da o aparenţă de legalitate a procesului de selecţie. Procesele verbale de deschidere şi acceptare a ofertelor au fost semnate în fals”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA care au instrumentat dosarul.

Normele prevăd ca la aceste proiecte să existe o solictare de oferte din partea beneficiarului, iar furnizorii trebuie să fie minim trei. Din cei trei, o comisie de evaluare trebuie să aleagă, pe criterii bine stabilite, cea mai avantjoasă propunere.

În acest caz au ajuns să lucreze doar firme agreate de administrator, cum ar fi Dany Ema, societate ce a încasat de pe urma lucrărilor 13,3 milioane de lei şi a cărui administrator, Daniel Buliga, a fost cercetat pentru complicitate la înşelăciune.

Între timp, socieatea C & C Company a intrat în faliment, iar bunurile au fost scoase la vânzare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *