Trei cetăţeni afgani depistaţi la frontiera de nord a ţării

politia de frontieraPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat şi predat autorităţilor ucrainene o familie de afgani care intenţiona să intre ilegal în România, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

În data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 07.45 un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul S.P.F. Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi a depistat pe raza localităţii de frontieră Pomârla, trei cetăţeni care nu îşi justificau prezenţa în zonă, având asupra lor două bagaje, fără documente de identitate.

like facebookCei trei, un bărbat, o femeie şi un minor au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni afgani, care au trecut ilegal frontiera de stat dintre Ucraina şi România, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Drept urmare, conform acordului dintre România şi Ucraina, cetăţenii afgani au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene.
În cauză se efectuează cercetări de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *