Indivizi încătușați de jandarmi după o bătaie într-un bar de pe Primăverii

scandal-barPatru bărbați din municipiul Botoșani, care au provocat scandal în seara zilei de luni, 26 octombrie, într-un bar de pe strada Primăverii, au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani pentru întocmirea actelor procedurale.

Intervenția jandarmilor a avut loc în urma unei solicitări telefonice făcute de barmanul de serviciu. La sosirea echipajului de jandarmi, cei patru scandalagii au încercat să fugă, dar au fost urmăriți și imobilizați, procedându-se la încătușarea acestora.

like facebookJandarmii au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan care a avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice, unul dintre agresori l-a lovit cu o sticlă în cap pe un alt consumator aflat în bar, după care au început să îl lovească cu pumnii și picioarele. Scăpat din mâinile agresorilor, bărbatul s-a refugiat în incinta altui bar din apropiere, unde a așteptat intervenția forțelor de ordine.

Un trecător a avut parte de aceeași soartă, fiind lovit la rândul său pentru simplul motiv că a fost martor la cele petrecute.

Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,lovire sau alte violențe”, ,,distrugere” și ,,tulburarea ordinii și liniștii publice”, iar dosarul a fost înaintat pentru soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *