Contrabandiști cu ghinion! Cum au încercat doi indivizi să scape de polițiștii de frontieră

tigari-retinut-300x199Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au observat, luni, două persoane care transportau bagaje voluminoase şi care au evitat artera de control a punctului, sărind gardul perimetral al P.T.F. Siret, scrie SuceavaNews.

Când au văzut polițiștii, cele două persoane au abandonat bagajele în vegetaţie şi au încercat să fugă. Polițiștii au fugit după ei, însă, și i-au prins. Este vorba despre Lucian D., în vârstă de 29 de ani şi Constantin S., de 37 de ani, ambii domiciliaţi în județul Botoşani.

like-facebookLa cercetarea zonei, polițiștii au descoperit, la aproximativ 300 m de frontieră, ascunse în vegetaţie, 5 colete ce conţineau 750 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, de diferite mărci.

Poliţiştii de frontieră suceveni efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă, iar ţigările în valoare de 9.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com