ISU Botoșani își deschide porțile vizitatorilor timp de două zile

copii vizita ISU 1În acest an, ziua de 13 octombrie are dublă semnificaţie, întrucât se sărbătoresc „Ziua Informării Preventive” şi „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului de Dezastre”.

„Ziua Informării Preventive” se sărbătoreşte ori de câte ori data de 13 pică într-o zi de marţi. „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului de Dezastre”, sărbătorită în fiecare an pe 13 octombrie, reprezintă un mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea riscurilor dezastrelor.

like facebookInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani va marca cele două zile prin desfăşurarea unor activităţi menite să conştientizeze şi să sensibilizeze populaţia, dar să o şi pregătească pentru astfel de situaţii, în unităţi de învăţământ, centre comerciale şi locuri cu aglomerări de persoane din municipiile Botoşani şi Dorohoi.

Totodată, între orele 10.00 – 14.00, Detaşamentele de Pompieri Botoşani şi Dorohoi îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, vizualizând totodată şi tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare. Pe lângă sfaturi, botoşănenii care se vor întâlni cu pompierii vor primi materiale informative din cadrul campaniilor naţionale „F.O.C.- Flăcările Omoară Copii”, „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale!”, „Vreau să fiu voluntar!” şi „Nu tremur la cutremur”.

Sursa: comunicat presa ISU

 

One thought on “ISU Botoșani își deschide porțile vizitatorilor timp de două zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *