Absolventii botosaneni care vor sustine examenul de bacalaureat ar putea sa nu mai reuseasca sa copieze in acest an. Sefii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) le pregatesc o surpriza: vor fi supravegheati cu camere video. Aceasta este intentia conducerii ISJ, insa este nevoie si de acceptul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii. In aceste conditii, parintii vor da inutil bani pentru ca odraslele lor sa primeasca note mari la bacalaureat. Astfel se incearca stoparea fenomenului de "note cumparate". Iar daca supravegherea cu camere video va da rezultatele scontate, atunci metoda va fi aplicata si la concursul de titularizare de la nivel judetean.
Ada Macovei, inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean, pare hotarata sa puna capat coruptiei din invatamant, mai exact fenomenului de mituire a cadrelor didactice pentru cumpararea notelor mari la bacalaureat. Cel putin aceasta a fost intentia exprimata ieri. Deocamdata la nivel declarativ, inspectorul scolar general vrea ca rezultatele finale ale examenului maturitatii sa demonstreze nivelul real al cunostintelor elevilor botosaneni. Pentru inceput, aceasta a transmis tuturor unitatilor scolare adrese prin care s-a mentionat clar ca singurele sume de bani stranse la finalul anului scolar vor fi cele pentru banchet. Din punctul de vedere al inspectorului scolar general dar si al parintelui, sumele de bani pentru banchet sunt necesare, acesta fiind un eveniment pe care il merita fiecare absolvent de clasa a XII-a.
"In afara de aceste fonduri nu este nevoie sa se stranga bani in nici o unitate de invatamant. Comisiile de la bacalaureat de examinare sunt platite de MECI prin ISJ. Fac pe aceasta cale inca un apel la parinti sa nu cada in aceste capcane de a da bani pentru ca ii vor da gratuit, fara sa obtina ceea ce isi doresc. Vom lua toate masurile pentru ca anul acesta examenul de bacalaureat sa nu mai fie fraudat", a spus Ada Macovei.
In cadrul sedintei pe care inspectorii scolari generali o vor avea inainte de examenul de bacalaureat cu reprezentantii MECI, fiecare va veni cu masuri pentru prevenirea fraudarii.
"Se stie ca judetul Botosani, alaturi de alte trei, patru judete, au o traditie in a obtine performante de peste 97% promovabilitate la bacalaureat. An de an, s-au obtinut astfel de rezultate ceea ce a ridicat un semn de intrebare la nivelul Ministerului", a mai precizat inspectorul scolar general.
In cadrul acestor intalniri de lucru pe care sefii inspectoratelor judetene le vor avea vor trebui sa vina cu solutii, cu propuneri pe care ministerul sa le poata aplica la nivel national. Se vor putea face apoi si propuneri privind securitatea examenului la nivel de judet.
"Intr-o discutie anterioara am adus vorba de instalarea de camere video in fiecare sala de concurs, in spatele clasei, astfel incat imaginea elevului sa nu fie afectata, elevii sa nu fie derutati. in acelasi timp, dorim sa avem dovada fraudelor care pot sa apara. Vrem sa facem in asa fel ca si Botosaniul sa aiba rezultate pe masura muncii depuse si nu pe masura banilor pe care ii strang parintii pentru promovarea acestui examen", mentioneaza in continuare Ada Macovei.
Aceasta sustine ca nu este greu sa se faca rost de circa 200 de camere video, pe baza de proces verbal, de la oricine ar fi dispus sa le imprumute Inspectoratului pentruA?cateva zile. Reprezentantii Inspectoratului considera ca nu ar fi nevoie pentru o astfel de monitorizare de costuri uriase pentru stoparea acestui fenomen.
"Tocmai de aceea vom lua toate masurile astfel incat sa reusim sa aducem examenul de bacalaureat la nivelul care trebuie sa fie, astfel incat fiecare elev sa stie pe ce pozitie se situeaza in raport cu ceilalti, sa poata sa urmeze studiile superioare acolo unde va face fata", a adaugat inspectorul scolar general al ISJ. Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a adus in discutie si faptul ca o problema este aceea a diferentelor de notare a elevilor din mediul rural si din urban, a mediilor obtinute in cei patru ani si cele de la bacalaureat.
"Sa nu ne mai umilim cadrele didactice care trebuie sa corecteze sute de teze identice, pentru care nu cred efortul de a corecta este atat de mare, dar umilinta este absolut grea. Parintii trebuie sa inteleaga ca banii care ii dau ii pot folosi pentru alte activitati cu copii, pentru a-i recompensa pentru rezultatele obtinute", a adaugat Ada Macovei. Desi in anii trecuti nimeni nu a recunoscut ca sunt teze identice, inspectorul scolar general sustine ca aceste teze exista si pot fi verificate oricand. Discutia privind principalul vinovat in astfel de situatii, cand elevii obtin note nemeritate pe bani, pare sa fie de domeniul trecutului. Noii sefi ai ISJ considera ca atat profesorul, cat si parintele sau elevul isi are fiecare partea sa de vina, insa important este ca din acest an se incearca ruperea traditiei. Ar putea fi primul examen de bacalaureat la care sa nu mai existe situatii in care elevi exceptionali, cu burse in toti anii de studii, sa fie dezavantajati la corectare sau la probele orale, doar pentru ca altii au cotizat mai mult.
"Consider ca notele si promovabilitatea din anii trecuti nu sunt relevante pentru judetul Botosani.A?97% este extraordinar de mult. Daca se demonstreaza si anul acesta, avand in vedere toate masurile pe care le vom lua, ca procentajul este real, si ma rog lui Dumnezeu sa fie asa, inseamna ca intr-adevar suntem un judet performant, cu educatie de calitate. Vrem sa aflam realitatea", a mentionat inspectorul scolar general. Desi sefii Inspectoratului iau in calcul si o posibila nemultumire din partea unora dintre parinti, care vor cu orice pret note mari pentru copiii lor, majoritatea parintilor ar rasufla usurati daca ar sti ca nu vor mai scoate bani din buzunare pentru astfel de examene.
"Parca nu imi vine a crede ca acum, dupa ce a devenit o obisnuinta sa cumperi examenul, se mai poate schimba ceva. Din partea parintilor, cred ca ar rasufla usurati. Dar ce vor face acei profesori care abia asteapta sfarsitul de an scolar pentru a-si rotunji veniturile? As vrea sa cred ca se va mai putea face dreptate elevilor care invata", este parerea exprimata de o botosaneanca, Elena Pancu. Nici sefii inspectoratului nu garanteaza ca intentia lor are sanse de izbanda.
"Nu stim daca vom reusi, nu stie nimeni. S-ar putea sa starnim revolta generala a parintilor, sa fim aratati cu degetul, sa ne blameze si elevii si autoritatea locala, dar este un risc pe care trebuie sa ni-l asumam", este opinia Adei Macovei. Daca supravegherea cu camere video va da rezultatele scontate, atunci metoda va fi aplicata si la alte examene, unul din cele vizate fiind concursul de titularizare de la nivel judetean