Un om de afaceri botoşănean a ajuns preot în biserica pe care a contruit-o

manastirea codreanUn om de afaceri botoşănean a ajuns să se facă preot în biserica pe care a construit-o după ce s-a retras din afaceri.

like facebookConstantin Codreanu (65 de ani), fostul manager al companiei de transport Transbus Codreanu, a fost hirotonit preot şi va sluji la impunătoarea Mănăstire Codreanu, de la Oituz, realizată exclusiv din banii obţinuţi din afacerile sale. Preotul Constantin Codreanu este doctor în teologie şi s-a pensionat de curând din compania pe care o conducea.

Peste o mie de oameni au participat duminică, 20 septembrie, la slujba de târnosire (sfinţire) a Mănăstirii Codreanu, realizată exclusiv din banii familiei Codreanu, care deţine compania de transport călători Transbus Codreanu.

dumitru codreanu preot Lăcaşul de cult de la Oituz a fost ridicat în patru ani şi este considerat unul dintre cele mai impunătoare, care au fost ridicate în ultima perioada în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. La sfinţirea Mănăstirii Codreanu, care are hram „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” au participat arhiepiscopul IPS Ioachim Băcăuanul, protopopul Constantin Alupei, de la Oneşti, zeci de preoţi, dar şi peste o mie de credincioşi, veniţi din judeţele apropiate şi Braşov. Constantin Codreanu a evitat să ofere o estimare a costurilor cu biserica nou construită la Oituz, considerată de mai marii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, o adevărată bijuterie.

Constantin Codreanu a evitat să ofere o estimare a costurilor cu biserica nou construită la Oituz, considerată de mai marii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, o adevărată bijuterie. „Am început construirea ei în urmă cu patru ani. Nu am făcut însă o socoteală a costurilor. Am făcut totul din dragoste faţă de Dumnezeu şi credinţa ortodoxă. De curând am ieşit la pensie de la firma Transbus Codreanu, am lăsat să se ocupe de ea alte persoane. Am rămas doar acţionar“, a declarat, pentru ”Adevărul,” preotul Constantin Codreanu, care vrea să-şi aloce timpul rămas din viaţă slujirii în mănăstirea pe care a ctitorit-o. Preotul Codreanu este pasionat de teologie de o viaţă întreagă, dar de 15 ani este slujitor. A făcut facultatea de teologie, apoi doctoratul şi până pe 20 septembrie a fost diacon.

Piatra de temelie a Mănăstirii Codreanu fost pusă de către IPS Ioachim Băcăuanul, chiriarhul locului, în ziua de 23 septembrie 2010. „De atunci s-a lucrat necontenit la această catedrală ce se armonizează perfect, prin zvelteţe şi arhitectură, cu brazii seculari ce împodobesc versanţii munţilor. Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” a fost ridicată din cărămidă şi structură de beton armat, în plan trilobat, cu turlă centrală şi două turle pe pronaos. A fost acoperită cu tablă de cupru, în alternanţă cu tablă aurită. La interior, s-a montat catapeteasma din lemn de stejar, a fost introdusă încălzirea sub pardoseala de marmură şi a fost confecţionat mobilierul, a fost placată cu marmură Sfânta Masă. În altar şi naos a fost realizată o frumoasă pictură bizantină, urmând să fie pictat şi pronaosul. Întreaga zidire s-a făcut cu efortul material al familiei Constantin şi Petronela Codreanu, la care s-a adăugat sprijinul PC Ieromonah Sebastian Vasiliu, preotul slujitor de aici, astăzi hirotesit protosinghel“, se arată într-un comunicat de pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului Mănăstirea Codreanu a fostb declarată metoc chiriarhal, dependent direct de Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Firma Transbus Codreanu are sediul în Iaşi, în faţa Gării, unde se află „Autogara Codreanu“. Firma a fost înfiinţată în 2003. În ultimii doi ani a avut un profit constant, declarat în jurul a peste 300 de mii de lei şi 14-15 angajaţi.

Sursa: Adevărul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *