Petiția “România merită mai mult”, inițiată de Andrei Dolineaschi și Victor Negrescu împotriva discriminării românilor, analizată de Parlamentul European

PSD BotosaniPetiția “România merită mai mult”, inițiată de secretarul General al PSD Andrei Dolineaschi și europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu împotriva discriminării românilor, a fost dezbătută și analizată, ieri, 17 septembrie a.c. în cadrul Comisiei pentru Petiții din Parlamentul European.

Petiția „România merită mai mult” reprezintă o acțiune civică prin care 20.000 de cetățeni cu drepturi depline ai Uniunii Europene trag un semnal de alarmă Statelor Membre cu privire la discriminarea etnică și la manifestările xenofobe care s-au accentuat la un nivel îngrijorător în spațiul Uniunii.

like facebookPrin lansarea acestei petiții și trimiterea ei către Parlamentul European vrem să sensibilizăm autoritățile de la Bruxelles cu privire la discriminarea românilor în Uniunea Europeană. În Tratatul European scrie clar că toate statele membre se bucură de un tratament egal, iar toți cetățenii europeni au drepturi egale, indiferent de naționalitatea lor. Prin urmare, România merită mai mult, România merită respect, iar românii merită un tratament egal cu nemții, francezii, italienii sau englezii”, a declarat președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi.

Conform datelor prezentate în cadrul Comisiei pentru Petiții din Parlamentul European în prezent sunt 2,3 milioane de români, care trăiesc în afara granițelor țării și reprezintă cei mai mulți cetățeni din uniunea Europeană care locuiesc și muncesc în alt stat, decât cel de origine.

Membrii Comisiei pentru Petiții din Parlamentul European au propus în cadrul dezbaterilor promovarea unor mecanisme comune de combatere a discriminării la nivelul țărilor membre. Aceștia au arătat că analizează cazurile de discriminare și xenofobie descrise în Petiția “România,merită mai mult”, dar doresc mai multe detalii cu privire la românii care au fost tratați în acest fel.

Comisia a dat asigurări că și în prezent urmăresc și investighează toate cazurile în care este încălcată legislația europeană și va utiliza toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a sancționa statele care nu respectă dreturile fundamentale ale omului, care sunt garantate de legislația și tratatele europene.

Refuz să cred că acesta este un comportament normal și tolerabil în Uniunea Europeană! Spuneau colegii europarlamentari că unele dintre aceste situații nu mai sunt actuale, fiind multe fapte de anul trecut. Dar discriminarea nu ține de dată, nu ține de momentul în care s-a produs, ci de sentimentul și de felul în care acei oameni au fost tratați, deși nu trebuiau să fie tratați ca atare! Sunt convins că cele întâmplate nu reflectă opinia unor țări, ci reflectă cazuri particulare la care trebuie să reacționăm. Pentru că din cazuri particulare pot exista uneori reacții în lanț.Nu cred că în interiorul Uniunii Europene mai există “CEILALȚI”. Suntem toți cetățeni ai acestei Uniuni. Suntem toți “NOI”, pentru că “NOI” suntem europeni, a declarat europarlamentul PSD Victor Negrescu în cadrul susținerii Petitiție la Comisia din Parlamentul European.

Președinta Comisiei de Petiții, Cecilia Wikstrom, și-a cerut scuze pentru discriminarea la care sunt supuși românii, iar ceilalți participanți care au luat cuvântul au susținut că deplâng atacurile care au avut loc la adresa cetățenilor români, iar interesele acestora trebuie apărate pentru că vizează drepturi fundamentale ale omului.

Opinia unanimă a membrilor Comisiei pentru Petiții din Parlamentul European a fost că este nevoie de o condamnare fermă a comportamentelor și discursurilor rasiste și xenofobe, care reprezintă un delict în Europa. De asemenea s-a ajuns la concluzia că apărarea drepturilor omului în Uniunea Europeană trebuie monitorizată, astfel încât să se garanteze respectarea acestora, indiferent de naționalitate.

În perioada următoare urmează să se redacteze un răspuns scris din partea Comisiei Europene, care să fie prezentat Parlamentului European și petiționarilor cu privire la problemele prezentate în cadrul petiției “România,merită mai mult”. Unul dintre membrii Comisiei a solicitat crearea unui grup de lucru care să facă audieri ale persoanelor care au fost supuse discriminării și să se organizeze mai multe dezbateri și seminarii pe această temă.

“Vreau să le mulțumesc celor peste 20.000 de botoșăneni care au semnat Petiția „România merită mai mult” și îi asigur că împreună cu Victor Negrescu și ceilalți colegi din cadrul Partidului Social Democrat vom face toate demersurile pentru ca în orice țară din Uniunea Europeană, toți cetățenii români să fie pe aceeași treaptă cu ceilalți europeni, să li se respecte dreptul de a munci, iar orice formă de discriminare să fie combătută imediat. Așadar, așteptăm din partea Parlamentului European adoptarea unei rezoluții pentru condamnarea oricăror forme de discriminare împotriva românilor și a altor naționalități, anchetarea discriminărilor publice la care au fost supuși românii și introducerea unor mecanisme la nivelul Comisiei Europene pentru controlul și sancționarea statelor membre care încurajează sau tolerează acte de discriminare împotriva românilor sau al altor co-naționali europeni”, a subliniat deputatul PSD Andrei Dolineaschi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *