Un deţinut din Penitenciarul Botoşani a fost condamnat pentru înşelăciuni prin metoda „accidentul”

 

foto Monitorul de Suceava
foto Monitorul de Suceava

Un tânăr de 27 de ani, deţinut în Penitenciarul Botoşani a fost condamnat, marţi, definitiv de Curtea de Apel Suceava pentru înşelăciune.

Andrei Popiţanu a fost condamnat la 21 de ani, 10 luni şi 23 de zile de închisoare, iar complicele său, Adrian Ursu, de 35 de ani, din comuna Adâncata, s-a ales cu trei ani, trei luni şi 10 zile de închisoare.

like-facebookPopițanu a fost condamnat în anul 2009 la 20 de ani de închisoare pentru că și-a ucis prietena de 18 ani, care voia să se despartă de el.

Ajuns în spatele gratiilor, individul s-a apucat de înșelăciuni. Pentru înşelăciuni a primit şase ani de închisoare, pedeapsă care a fost adăugată la restul de 15 ani, 10 luni şi 23 de zile din pedeapsa pe care o are de executat pentru omor.

Ultima femeie pe care Popițanu și Ursu au reușit să o înșele prin metoda Accidentul a fost o femeie de 53 de ani din municipiul Fălticeni. I-au spus că fiul său a suferit un accident și i-au cerut femeii 3.000 de euro pentru despăgubirea victimelor.

Într-un final, însă, femeia s-a prins că este înșelată, a anunțat Poliția, iar oamenii legii au destructurat această rețea infracțională, recuperând prejudiciul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *