FOTO Grădiniță la standarde europene inaugurată într-o localitate din județul Botoșani

dolineaschi federovici inagurare gradin loznaParlamentarii PSD Botoșani Andrei Dolineaschi și Doina Federovici au inaugurat ieri, 15 septembrie a.c. prima grădiniță la standarde europene din comuna Lozna.

În urma demersurilor pe care le-am făcut în ultimii trei ani împreună cu colegii mei parlamentari la Ministerul Dezvoltării, am reușit să finalizăm și să deschidem prima grădiniță modernă pentru copii din comuna Lozna. Mulțumesc domnului ministru Liviu Dragnea și premierului României, Victor Ponta pentru că au alocat bani din Fondul de Rezervă al Guvernului pentru această unitate de învățământ, care le va permite preșcolarilor să  învețe în condiții civilizate“, a declarat secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi.

gradin loznaInvestiția pentru o nouă grădiniță în comuna Lozna a început în 2011, însă construcția s-a oprit din cauza lipsei de fonduri. În 2012, după ce situația a fost prezentată la Ministerul Dezvoltării de către parlamentarii PSD din Botoșani, Guvernul a plătit 5,5 miliarde de lei vechi pentru realizarea construcției grădiniței și dotarea acesteia cu necesarul didactic și auxiliar pentru desfășurarea activității a trei grupe de copii.

Sunt mândră că am reușit să deschidem astăzi prima grădiniță la standarde europene din comuna Lozna. I-am promis domnului primar în 2012 că vom realiza această grădiniță și acum ne-am îndeplinit acest angajament“, a declarat vicepreședintele PSD Botoșani, Doina Federovici.

 

gradin lozna 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *