FOTO! Botoșăneni implicați într-un accident cu șapte victime, la Iași

Foto: Ziarul de Iași
Foto: Ziarul de Iași

Un grav accident rutier a avut loc, vineri seară, în județul Iași, la Trei Islazuri. Un autoturism cu numere de Botoșani și unul din Neamț s-au ciocnit violent, rezultând nu mai puțin de șapte victime.

Şoferul unei Skoda Fabia, care circula dinspre Târgu Frumos spre Roman, a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal cu şoferul care circula regulamentar din sens opus. În zonă au loc lucrări de asfaltare, iar pe drum este pietriş. accident strunga (1)Potrivit Ziarul de Iași, se presupune că, din cauza vitezei, şoferul ar fi pierdut controlul volanului.

like facebookÎn urma impactului, Skoda a ajuns un maldăr de fiare în mijlocul drumului, iar maşina lovită a fost proiectată ân câmp.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de ambulanţă, pentru a prelua victimele, şi de descarcerare. Şapte persoane au fost rănite, cinci fiind într-o maşină şi două în cealaltă. Câte o persoană a rămas încarcerată în maşină până la sosirea echipajelor de urgenţă.

Din fericire, rănile nu pun în pericol viaţa victimelor. Dintre acestea, patru au fost internate la Spitalul Tg. frumos, iar trei au fost aduse la Iaşi pentru ajutor medical.accident strunga (2)

Poliţiştii fac cercetări pentru a se stabili în ce condiţii s-a produs accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *