A vrut să mituiască un poliţist cu banii pe care vroia să îi dea la o cumătrie. Vezi ce a păţit şoferul!

radarUn bărbat oprit de poliţişti în trafic a vrut să le dea banii pe care vroia să îi pună pe masă la o cumătrie. Leontin Costel Aniţei, de 41 de ani, din Dorohoi a fost oprit în trafic, pe 31 mai, pe strada Dimitrie Pompei şi întrucât emana halenă alcoolică poliţiştii i-au cerut să sufle în etilotest, însă a refuzat.

like facebookA fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi, însă şi aici a refuzat recoltarea probelor biologice, apoi poliţiştii l-au luat la secţie pentru întocmirea dosarului penal privind infracţiunea de refuzul recoltării probelor biologice. L-au condus la sediu împreună cu iubita sa cu care se afla în maşină.

Acolo bărbatul a început să facă scandal, să ameninţe agenţii şi a fost încătuşat. Ulterior s-a calmat şi oamenii legii l-au lăsat liber. De la ameninţări a trecut la rugăminţi să nu i se întocmească dosar penal, iar la un moment dat a scos mai multe banconte de 20 de euro şi le-a pus pe masă. Poliţiştii au chemat ofiţerii anticorupţie, iar şoferul s-a ales cu încă un dosar penal pentru dare de mită, după ce s-a constat că pe biroul poliţistului a lăsat în total 160 de euro.

În faţa anchetatorilor nu a recunoscut fapta spunând că de fapt a lăsat banii pe birou pentru ca poliţistul să îi dea iubitei sale, în condiţiile în care el nu putea lua legătura cu ea.

Leontin Costel Aniţei este o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor, el având un dosar penal după ce a fost prins conducând beat în 2010, în 2013 a provocat un accident rutier şi nu l-a declarat, iar în iarna anului trecut a fost prins conducând pe contrasens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *