Un fost inspector general cere municipalității să verifice situația a două licee din Botoșani

catalina lupascu 002Un fost inspector școlar general a cerut reprezentanților municipalității să verifice în amănunt situația a două licee din Botoșani, pentru a vedea dacă se mai merită a fi investiți pe viitor bani din bugetul local în aceste unități. Cătălina Lupașcu a ridicat în ședința de Consiliu Local problema Liceul Tehnologic ”Elie Radu” și a Liceului Tehnologic „Alexandru cel Bun” (fost Textil), unități care în ultimii ani nu au mai reușit să-și realizeze planul de școlarizare. Ea consideră că nu este normal ca la Liceul ”Elie Radu”, de exemplu, să funcționeze 20 de săli de clasă cu puțin peste 300 de copii, în timp ce la Liceul Pedagogic, care este suprapopulat, să se învețe în două schimburi. Lupașcu cere o utilizare eficientă a spațiilor din învățământ.

like facebookVrem să știm ce se va întâmpla cu Liceul Elie Radu peste doi-trei ani. Managerul de acolo ar trebui să știe, în baza unei prognoze pe care o face, dacă funcționează și la ce cote va funcționa în anii următori. De asemenea, Liceul Textil și alte unități de învățământ preșcolar, iar atunci când votăm rețeaua școlară aș dori să avem un material care să se fundamenteze pe cifre de școlarizare, astfel vom avea economii și vom investi doar în unitățile de învățământ viabile. Să nu mai mai votăm doar un proiect pe care să fie trecut numele unității de învățământ”, a spus Lupașcu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *