Un șofer băut a făcut o manevră greșită și a provocat un accident

accident bun independenteiUn șofer s-a urcat băut la volan iar în momentul în care a încercat să iasă dintr-o parcare s-a izbit într-un alt autoturism. Evenimentul rutier a avut loc luni, în municipiul Dorohoi, .

like facebookC. C.  de 43 ani din orașul  Darabani, judeţul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul  Victoriei din municipiu şi a manevrat autoturismul cu spatele pentru a ieși dintr-o parcare, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat regulamentar.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, potrivit unui comunicat al IPJ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *