Proteste în administrația locală anunțate pentru luna septembrie

greva primarie 1Lipsa de coerență a Guvernului în raport cu angajații administrației publice locale și centrale în ceea ce privește salarizarea, ne obligă pe noi, Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, să declanșăm în prima perioadă a  lunii septembrie, un mare miting de protest, împotriva politicilor guvernamentale privind salarizarea personalului din sistemul bugetar, precum și păstrarea locului de muncă într-o administrație subdimensionată.

like facebookAtitudinea profund discreționară a Guvernului în raport cu creșterile salariale ale anumitor categorii de bugetari și, mai nou, punerea în discuție a ”restructurării” la nivelul administrației a funcționarilor publici, nu face altceva, decât să discrediteze la cel mai jos nivel autoritatea statului și funcția publică.

În lipsa unor cifre concrete și estimări realiste privind impactul bugetar, necunoscând cuantumul anvelopei salariale, precum și lipsa unui proiect de lege a salarizării personalului din sistemul bugetar, ne obligă să avem reacții radicale în privința acțiunilor sindicale, motiv pentru care după a doua jumătate a lunii septembrie vom declanșa greva în întreg sistemul administrației publice atât la nivel central cât și local.

Marți, 01.09.2015, la sediul SNFP se va intruni Comitetul Sindical al organizației noastre, pentru stabilirea în concret a datei mitingului și a grevei.

Drept urmare, luna septembrie va fi o luna a protestelor funcționarilor publici și personalului din administrația publică locală și centrală.

Sursa: comunicat presa

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *