Asociația GAL ”Valea Bașeului de Sus” a finalizat implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală finantata prin PNDR 2007 – 2013

antet Valea Baseului

 

Asociația Grupul de Acțiune Locală ”Valea Bașeului de Sus” a derulat în perioada februarie 2013 – septembrie 2015 proiectul de implementare a Strategiei de Dezvoltare Locală, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013,Axa IV LEADER, Sub-măsura 431.2 – Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului.

 Prin semnarea Contractului de finanțare cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din România, pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil din FEADR, Asociația GAL ”Valea Bașeului de Sus” a devenit responsabil de gestionarea unui buget în valoare de 2.850.000 de Euro, dedicat implementării Strategiei de Dezvoltare Locală a teritoriului pe care îl reprezintă, prin respectarea și îndeplinirea regulilor și cerințelor prevăzute în cadrul Ghidului Solicitantului, pentru accesarea Măsurii 431 – Sub-măsura 431.2 – Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului.

Asociația GAL ”Valea Bașeului de Sus”, organizație de cooperare public-privată, reprezintă teritoriul orașului Săveni și al comunelor: Avrămeni, Dângeni, Drăgușeni, Havârna, Hănești, Mileanca, Mitoc, Manoleasa, Ripiceni și Vlăsinești, iar scopul constituirii a fost cel de a participa la programul de dezvoltare rurală durabilă, prin implementarea de proiecte și strategii de dezvoltare locală.

GAL ”Valea Bașeului de Sus” a absorbit fonduri nerambursabile în valoare de 2.480.875 de euro, ceea ce reprezintă un procent de 97,29% din suma totală prevăzută în strategie. Investițiile atât în domeniul agricol, cât și non-agricol, s-au realizat pe întreg teritoriul GAL, fiind proiecte viabile, sustenabile și importante pentru dezvoltarea economiei locale precum și pentru valorificarea și promovarea potențialului zonal.

Activitatea Asociației GAL ”Valea Bașeului de Sus” va continua în susținerea procesului de dezvoltare rurală prin implementarea unei noi strategii de dezvoltare locală, centrată pe interesele și necesitățile comunităților locale și raportată la contextul legislativ 2014-2020. În cadrul PNDR 2014-2020, teritoriul GAL se va extinde prin aderarea comunelor: Adășeni, Coțușca și  Mihălășeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *