Depozit de furaje incendiat în toiul nopții. Focul a fost pus intenționat

incendiu furajeO familie din comuna Vorniceni a rămas fără o parte din hrana pentru animale în urma unui incendiu care a cuprins depozitul de furaje, în noaptea de duminică spre luni. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin după ora 23.00.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările să se extindă la clădirile din apropiere.

like facebookPentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit nouă pompieri militari, mai bine de patru ore.

Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă. Flăcările au distrus zece tone de furaje, iar alte cinci tone au fost degradate de fum. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 50.000 lei. Cauza probabilă de incendiu o constituie acţiunea intenţionată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *