Colegii prefectului Macaleți transmis un mesaj de condoleanțe

doliuSoţia prefectului Costică Macaleţi a încheiat astăzi, 23 august, o grea suferinţă. După o luptă de un an şi jumătate cu o boală crâncenă, Maria Macaleţi şi-a găsit alinarea suferinţelor în lumea celor veşnice.

O doamnă distinsă, discretă şi cu un suflet mare, Maria Macaleţi a apărut rar în faţa camerelor de luat vederi, dedicându-se, în schimb, cu întreaga fiinţă, actelor de caritate, atunci când situaţii critice scoateau în evidenţă botoşăneni aflaţi în dificultate. Băieţelul de un an de la Mitoc a fost unul dintre ei. Micuţul i-a devenit drag doamnei Macaleţi, după ce a fost salvat de SMURD în iarna anului 2012. Aceasta l-a vizitat în repetate rânduri, împreună cu prefectul, ajutând familia şi bucurând toţi cei patru copii cu daruri duse în special înaintea marilor sărbători creştineşti.

Echipa cu care prefectul Costică Macaleţi a lucrat din 2012, până în prezent, a fost şi va fi alături de acesta într-o perioadă atât de dificilă. Subprefectul Gelu Ţigănucă şi cancelaria prefectului, compusă din directorul Viorica Afrăsinei, consilierul Irina Siminiceanu şi secretarul Cristina Nicuţă îşi exprimă public sprijinul şi empatia în faţa acestei grele încercări a destinului.

Fie ca Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Maria, să mângâie familia acesteia şi pe toţi cei greu încercaţi de această suferinţă.

Sincere condoleanţe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *