Portariuc: Nu este obiectivul meu să îl scot pe domnul Flutur de la Locativa

Flutur - PortariucPrimarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a ținut să clarifice joi, într-o conferință de presă, care a fost motivul pentru care a realizat acel audit la societățile din subordinea Consiliului Local. Potrariuc susține că scopul verificărilor a fost acela de a eficientiza activitatea de la societățile Locativa, Urban Serv și Modern Calor, nu de a-l înlătura de pe funcția de director al Locativa pe Cătălin Flutur.

Auditul nu a urmărit niciun scop. Nu este obiectivul meu să îl scot pe domnul Flutur de acolo. Dacă ăsta ar fi fost obiectivul meu, lucrurile se rezolvau în primul an. Cred că domnul Cătălin Flutur poate continua acolo unde este. Nu am încercat lucrul acesta, pentru că am făcut auditul la toate societățile, nu e vorba doar de societatea Locativa. E posibil ca unele persoane să-și închipuie că toată lumea are ceva cu ei, că toți sunt împotriva lor. Vă asigur că nu este așa. Noi ne vedem de treburile noastre, de obiectivele noastre care sunt economice, nu politice”, a menționat Portariuc.

Auditul dispus de primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, la societățile subordonate Consiliului Local a fost contestat de Curtea de Conturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *